Preot Paroh

Părintele Alexandru Cristian Trușcan

Părintele Alexandru Cristian Trușcan, s-a născut în București. După absolvirea Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din București, a urmat cursurile de licență și master ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, în cadrul programului de studii Comunicare și comuniune eclesială în spațiul ortodox. Este căsătorit cu Alexandra Camelia și împreună au un copil, David Andrei.

În perioada anilor 2008-2021, a fost dirijorul grupului coral de la parohia Sfântul  Mina – Vergu din București, participând la numeroase competiții muzicale și înregistrări audio de cântări liturgice.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a însoțit pe părintele protosinghel Iachint Vardianu, în misiunile desfășurate în comunitatea românească din Emiratele Arabe Unite. În anul 2021, odată cu înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Dubai, Alexandru Cristian Trușcan, în urma promovării examenului de capacitate preoțească cu media 9,57, a fost desemnat de către Preafericitul Părinte Patriarh, și hirotonit preot pentru a fi parohul nou înființatei parohii a românilor din Emirate.