17
septembrie
9:30 am — 12:00 pm
Biserica Our Lady of Annunciation – Jebel Ali
Our Lady of Annunciation

Dubai,United Arab Emirates
Încarc Evenimente
Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Doamne ajută!
Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 09:30, vă așteptăm la Sfânta Liturghie urmată de Slujba Parastasului.
Zi binecuvântată

Predică la Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci – Luarea Crucii și urmarea lui Hristos
Sfânta Evanghelie de la Marcu 8, 34-38; 9, 1
„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.”

The Sunday after the Exaltation of the Holy Cross – Taking the Cross and following Christ
Holy Gospel of Mark 8, 34-38; 9, 1
„When He had called the people to Himself, with His disciples also, He said to them, “Whoever desires to come after Me, let him deny himself, and take up his cross, and follow Me. For whoever desires to save his life will lose it, but whoever loses his life for My sake and the gospel’s will save it. For what will it profit a man if he gains the whole world, and loses his own soul? Or what will a man give in exchange for his soul? For whoever is ashamed of Me and My words in this adulterous and sinful generation, of him the Son of Man also will be ashamed when He comes in the glory of His Father with the holy angels.” And He said to them, “Assuredly, I say to you that there are some standing here who will not taste death till they see the kingdom of God present with power.”

Detalii

Dată:
septembrie 17, 2022
Oră:
9:30 am - 12:00 pm
Eveniment Categories:
,

Evenimentele urmatoare